Un nou an, o nouă drumeție

An Nou Fericit și la mulți ani tuturor! Am început anul cu o nouă drumeție alături de Club Montan Apuseni. Am început ușor, agale, ardelenește cu un traseu la Cheile Mănăstirii și Vf. Prisăcii în județul Alba. Este un traseu de aproximativ 11 km, de dificultate medie, cu o diferență de nivel cumulată 800 m la urcare și 800 m la coborâre.

Laitmotivul: benzinăria

          După cum suntem obișnuiți deja, ne trezim dis-de-dimineață sau cu noaptea în cap, cum s-ar spune. La orele 7 fix pornim la drum. Ceaiul și cafeaua de dimineață încep să își facă efectul și ne simțim nevoiți să vizităm puțin benzinăria. După o scurtă pauză publicitară ne simțim mai ușori și ne pornim din nou la drum.

Înaintăm, dar nu mult, un martor se aprinde la bord. Oare ce poate fi, consultăm prietenul Google, cică ar fi presiunea la roți. Bine, fie, mai oprim încă o dată la benzinărie. Ups, linie continuă. Trecem peste, martorul ne presează. Verificăm presiunea, aparent nicio problemă. Martorul tot nu decează. Asta e, ce să facem, ne pornim din nou. Ajungem în Teiuș, uităm că drumul e la dreapta, trecem de el, ne redresăm rapid, facem un viraj în benzinărie, desigur și o luăm pe calea cea bună.

Pe traseu, agale

            Urmăm șoseaua acoperită de zăpadă până la Mănăstirea Râmeț. Semnal nu prea este, tot ce putem prinde la radio este Radio Cultural. La reclamă ni se spune că este un post de radio pentru oameni diferiți. Ne întrebăm oarecum ce ar vrea să însemne asta, dar constatăm că ne place, auzim piese bune, pornim Shazamul, ascultăm poezii și începe și un teatru pentru copii.

            Ajungem la Mănăstirea Râmeț, parcăm. Dăm o fugă și în curtea mănăstirii, ascultăm puțin slujba, facem câteva poze și ne pregătim pentru cărările de munte. Traseul începe din dreptul parcării din fața mănăstirii, se trece peste un pod de fier peste Valea Mănăstirii și apoi se face la dreapta, pe un drum forestier. Mergem până la panoul cu Cheile Mănăstirii, apoi cotim stânga și începem urcușul. Deja suflăm mai greu. Dar ne facem curaj și urcăm.

Mănăstirea Râmeț
Mănăstirea Râmeț
Valea Mănăstirii

Mai o poză, mai un pas, ghidul Dan Moișa ne anunță că urmează să facem o pauză. Ne lăsăm ghiozdanele jos și ascultăm cuminți ca la școală. Ne aflăm în Munții Apuseni, în Țara Mocanilor, într-o rezervație naturală sit Natura 2000. În zare, în vârf de munte, se văd niște case. Aflăm cu mirare că acele case sunt primăria, școala, dispensarul din Râmeț. Nu putem să nu ne întrebăm cum ajung oamenii din sat până acolo sau cum decurge viața lor de zi cu zi. Ni se pare ceva miraculos.

Ne luăm ghiozdanele în spate și mergem mai departe. Suntem în satul Fața Pietrii. Ici pe colo căpițe de fân ni se arată, se văd și căsuțe. După o urcare prin pădure piatra își arată fața. Ni se deschide o priveliște amplă cu raze de soare, colți de stâncă acoperiți de zăpadă și vaci la păscut. Te simți așa, mai proaspăt, mai luminat, e frumos, e ca în povești.

Timpul nu mai contează. Aici parcă timpul a uitat de oameni sau oamenii au uitat de el. Simți o atmosferă de muzeul satului. Casele sunt cu acoperiș de paie, pe un perete sunt atârnate piesele unei sănii din lemn, în șură e fân și căruța așteaptă.

Mai încolo dai și de o relicvă din perioada Imperiului Austro-Ungar, un fel de mașinărie datată 1914. După cercetări și discuții cu prieteni istorici, am dedus că ar fi vorba despre un motor cu abur portabil folosit cel mai probabil în agricultură. Dacă cineva știe mai multe detalii, este invitat să ne împărtășească informațiile.

Facem un popas și la fântână, exact, o fântână ca pe vremuri, dar funcțională. Ne ostoim setea și ne continuăm drumul prin timp cu sufletele ușoare și împăcate.

Te uită cum ninge ianuarie

            Înaintăm spre Vârful Prisăcii. Un ochi la soare, un ochi la nori. E soare, e cald și bine. Dar în depărtare vedem niște nori ce nu par prietenoși. Se anunță ninsoare. Grăbim pasul. Urcăm din nou. Ne mai poticnim și odihnim, dar urcăm. Niște fulgi se alintă prin jurul nostru. Deja e înnorat, a început să ningă. Ne grăbim, ajungem în vârf, fotografiem, coborâm. Ninge și ninge.

            Coborâm. Prin sat, printre căsuțe și căpițe de fân. Vedem petice de cer senin, e și soare, dar și fulguiește. E frumos. Nu ne putem abține și dăm o tură pe zăpadă, cu sacul, cu ce se poate. Suntem copii.

            Trecem pe lângă gospodăriile sătenilor, câinii ne latră și începem să ne gândim din nou cum e viața aici, care e ritmul, cum sunt sufletele oamenilor?

La benzinărie!

          În curând dăm de asfalt. Suntem la drumul principal, cel pe care venisem însoțiți de Radio Cultural, un radio pentru oameni diferiți. Ajungem la mașini devreme, ne-am încadrat. Mai stăm la o țigară, ne luăm la revedere și ne suim în mașini. Nu apucăm să facem mulți kilometri când deodată peste Radio Cultural interferează alarma că nu prea mai avem motorină. Ce să facem, ce să facem, sperăm să ne ajungă până la benzinărie. De ce nu, ca să începem exact cum am încheiat.

Așadar, facem un popas la benzinărie, alimentăm, răsuflăm ușurați și venim spre casă. Ajungem cu bine, cu amintiri, cu fotografii, cu o nouă tură reușită! În continuare, ne pregătim să pedalăm spre Vf. Igniș și vom reveni cu o altă poveste.

Author: Izabella Șaramet

Fotograf cu aspirații de scriitor, om iubitor de frumos, călător în vise și prin lume, umblând hai-hui pentru a opri timpul în clipe, gânduri și sentimente. Un aparat, o fată, un fluture, nebunie și adrenalină.

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *