Iarna pe-un masiv vulcanic

După cum v-am promis în articolul anterior, revenim cu o nouă poveste alături de Club Montan Apuseni. De data aceasta am cucerit Vf. Igniș (1307 m) care se găsește în apropiere de Baia-Mare, într-un masiv vulcanic.

Traseul are o lungime de aproximativ 13 km cu o diferență de nivel de 1140 de km (se pleacă de la 340 m). Poate fi parcurs în 6-7 ore.

Câteva informații tehnice

Accesul se face prin Baia-Mare via DN18B, trebuie să ajungeți pe strada Luncii 115. De aici începe un drum forestier.

Traseul este de dificultate medie, însă cei care doresc să îl parcurgă trebuie să aibă o condiție fizică bună întrucât atât urcarea cât și coborârea sunt destul de solicitante. Sau cum s-ar spune, când urci, urci și când cobori, cobori, fără prea multe porțiuni line de repaus.

Ca echipament, fiind un traseu de iarnă, am avut neapărat bocanci de iarnă impermeabili plus mini-colțari, care ajută foarte mult să nu alunece talpa bocancului.

La drum!

Echipați corespunzător pornim la drum. Facem gruparea și prezența ca la școală, lăsăm mașinile în urmă, luăm rucsacii în spate și o luăm la pas cu entuziasm. Mă rog, ne mai scade puțin entuziasmul când dăm cu ochii de tină, dar trecem peste și la propriu și la figurat.

Parcurgem drumul forestier, ne mai poticnim, ne mai redresăm, apoi lăsăm noroiul în urmă și o facem stânga, prin pădure. Dar nu înainte de a ne opri pentru o fotografie cu ceea ce pare a fi o ciupercă. Ne-a făcut cu ochiul și a zâmbit frumos la aparat.

După cum menționasem anterior, ne aflăm într-un masiv vulcanic și asta se vede. Observăm imediat că relieful este diferit, rocile sunt preponderent de culoare închisă, negre. Dintre rocile vulcanice amintim granitul, bazaltul, andezitul.

Rocile încep să fie din ce în ce mai mult acoperite de zăpadă, semn că urcăm. Poteca străbate pădurea, zăpada se adună, iar noi scoatem colțarii din dotare, pentru că suntem copii cuminți și echipați. Ca o paranteză, unii dintre noi nu au fost tot timpul echipați și le-a intrat apa la bord, mă rog, vorba vine, la bocanc. Și tot unii dintre noi sunt acum cei mai fericiți că au reușit să depășească aceste momente. Așadar, nu e de glumă, chiar se simte diferența între a fi și a nu fi echipat. O spune cineva din experiență.

Încheiem această paranteză și mergem mai departe. Ajungem la un mic platou de repaus și de tras sufletul. Prea mult nu zăbovim, întrucât simțim vântul schimbării în aer. Copacii fâșâie amenințător, coafura nu rezistă și bețele de trekking par a dori să prindă aripi.

Cu anvelopele de iarnă în picioare alias colțarii și cu vântul prin șuvițe, o luăm din loc.

Spre vârf

Vântul nu ne lasă, se întețește tot mai tare pe măsură ce urcăm. Crește și zăpada. Ajungem la ceea ce se numește Colții lui Pintea. La prima vedere ai impresia că stai în fața ruinelor unei cetăți. Poți să vezi și unde fusese fereastra. Dar la o privire mai atentă realizezi că nu e absolut nimic construit de mâna omului, ci este pur și simplu o formațiune naturală. Respiri adânc și te minunezi.

Nu mai avem mult și suntem pe vârf. Trecem de Colții Dracului (o formațiune de stânci) și constatăm că zăpada ne ajunge până la genunchi. De fapt, cam până la brâu. Zărim vârful sau, mai exact, stația meteo. Din 2004 aici funcționează un radar meteo. Observăm și un snowmobile, ce să faci, oamenii mai și lucrează.

De pe Vf. Igniș avem o priveliște amplă spre Baia-Mare, mai departe spre Munții Rodnei, Muchia Hotarului, Pietrosu, Țibleș, Vf. Toroiaga, Munții Maramureșului.

Coborârea

Cu poze și priveliști frumoase, puțin zgribuliți cu pletele în vânt ne pregătim de coborâre. Ghidul Alex Dorolți ne croiește drumul prin zăpadă și înaintăm în șir indian. Lăsăm panorama în urmă, trecem prin pădure, ne mai minunăm încă o dată de relieful din jurul nostru (a se vedea coloanele de bazalt numite Lespezi) și nici nu ne dăm seama când se face seară. Drumul forestier îl parcurgem ajutați de lumina frontalei. Ajungem cu bine la mașini și ne îmbarcăm spre casă mulțumiți de încă o tură reușită.

Rămâneți alături de noi pentru alte povești, Petreasa, peisaj de basm, venim!

Author: Izabella Șaramet

Fotograf cu aspirații de scriitor, om iubitor de frumos, călător în vise și prin lume, umblând hai-hui pentru a opri timpul în clipe, gânduri și sentimente. Un aparat, o fată, un fluture, nebunie și adrenalină.

Share This Post On

2 Comments

  1. V-am urmărit si m-am simțit acolo făcând parte din poveste. Frumos scris.

    Post a Reply
    • Mulțumesc frumos pentru apreciere! Mă bucur că am reușit să vă captez atenția!

      Post a Reply

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *